Baiatul
se aseza obosit la umbra unui copac. Umblase toata ziua si puterile ii
slabisera. Îsi desfacu traista ce o avea, scoase din ea o bucata de
paine, un ou fiert si o bucata de branza. Apoi, dupa ce isi impreuna
mainile spre a multumi lui Dumnezeu, incepu sa manance.
„Ce
voi face in continuare?” se intreba el. Umblase toata ziua fara nici un
rezultat. Acum era spre seara si nu stia unde avea sa doarma. Ca sa se
intoarca in satul sau ii trebuia mai mult de o jumatate de zi.
Înalta
in gand o rugaciune catre Dumnezeul pe care il iubea, asa cum il
invatase mama, de cand era inca foarte mic: „Doamne, ai mila de mine”,
zise el apoi cu voce scazuta. „Tu stii de ce ma aflu aici si stii ca nu
am unde dormi. Te rog, gaseste-mi tu un loc sigur pentru noapte?”
Dupa ce spuse aceasta micuta rugaciune se simti linistit, ca si cum ar fi stiut deja ca i s-a pregatit un loc de odihna.
Doua
vrabii ciripeau vesele pe crengile copacului de deasupra lui si copilul
le privea incantat. Se gandi ca ele dorm in copac noaptea, sub cerul
liber si totusi nimic nu li se intampla. Dumnezeu le poarta si lor de
grija, desi sunt doar niste vrabii.
Privind
cerul si ramurile copacului, copilul se lasa furat de somn si in cateva
momente dormea de-a binelea. Plecase de acasa inainte de rasaritul
soarelui. Mama sa era foarte bolnava si un prieten de-al lui ii spusese
ca intr-un sat, ce se afla la o distanta de cateva ore departare de
satul lor, ar fi un medic. Copilul o rugase pe mama sa-i dea voie sa
mearga acolo pentru a-i cere un sfat sau sa-l roage sa vina pana la ei.
(Copilul nu avea tata; ii murise in urma cu cativa ani).
Mersese
o bucata buna din drum pe jos, apoi un taran binevoitor il invitase in
caruta lui. Astfel ca a gasit satul si dispensarul unde se gasea
doctorul. Dar vai! Acesta plecase cu un autobuz la ora unu, cu doar o
jumatate de ora inainte de a veni copilul. si ce era mai grav, era
faptul ca medicul venea doar de doua ori pe saptamana: luni si joi. Acum
era luni, asa ca urmatoarea zi de consultatie era joi.
Acum
baietelul, care nu avea decat 10 ani, se temea sa mearga noaptea spre
casa. Ar fi dorit sa se odihneasca pana spre dimineata, pentru ca apoi
sa se intoarca.
La
un moment dat se trezi. Soarele coborase demult in urma dealului din
fata sa. Se intunecase si cateva stele aparusera chiar pe bolta cerului.
Se ridica si-si stranse traistuta, apoi privi trist spre grupul de case ce se aflau in apropiere.
„Oare
ma va primi cineva acolo?” Cu acest gand se apropie incet de prima
casa. Printre ulucile gardului vedea o femeie trebaluind prin curte. Nu
indrazni sa-i spuna ceva si in momentul urmator, femeia intra in grajd
cu o galeata in mana. „Probabil ca vrea sa mulga vaca”, gandi copilul.
„Nu o voi deranja, ca sa n-o supar. O sa astept”. Dupa un moment o
fetita de cinci sau sase ani se apropie de gard. Ea il privi mirata pe
baiat, apoi spuse: „De ce stai pe drum la ora asta? Nu vezi ca-i seara?
Pe tine te lasa mama ta sa intarzii pe drum pana noaptea?”
Baiatul o privi trist, apoi ii spuse: „Mama mea mi-a dat voi sa vin aici in satul vostru”.
„A!” se mira fetita. „Deci nu esti din satul nostru!”
„Nu, satul meu este departe de aici”.
„si unde vei sta in noaptea asta? Cred ca nu te vei duce noaptea pe drum, sa te muste cainii!”
„Încerc sa gasesc un om ospitalier, care sa ma primeasca in casa sa dorm”.
Fara sa spuna un cuvant, fetita alerga spre grajd si baiatul o auzea spunandu-i mamei sale: „Mama, tata e ospitalier?”
„Ce vrei sa spui cu asta? draga mea”.
„Nimic. Vreau doar sa stiu”.
„Da”, spuse mama, fara sa banuie ceva din ceea ce intentiona fetita sa faca.
Fetita
nu spuse nimic, ca si cum discutia ar fi luat sfarsit odata cu aflarea
unui raspuns la intrebarea ei. Mama se simti obligata sa-i spuna fetei
cate ceva despre acest cuvant pe care micuta ei nu-l intelegea. Ea ii
spuse ca Biblia ne invata sa fim primitori de oaspeti, sa facem bine
oamenilor…
„Destul”, o intrerupse fata. „Am inteles”. Apoi alerga spre poarta strigand:
„Hei, baiatule, poti ramane la noi in seara asta”.
Mama
lasa galeata din mana, fara sa se teama ca va putea fi varsata de vaca
si iesi in usa grajdului. Spre uimirea ei o vazu pe fetita stand in
poarta intredeschisa si vorbind cu un baietel ce parea speriat.
„Vino”, ii spunea ea. „Mama mi-a spus ca tata e ospitalier, asa ca poti ramane la noi”.
Fara
a avea alta solutie, mama se apropie de poarta si se interesa de soarta
baiatului. Rusinat si sfios copilul ii istorisi pe scurt problema sa.
Femeia
il privi neincrezatoare, dar insistentele fetei o facura sa cedeze
simtamintelor ei si-l pofti pe copil sa intre. Apoi se intoarse in grajd
si-si termina treaba.
La
intoarcere o gasi pe fetita discutand cu baiatul, de parca s-ar fi
cunoscut de cand e lumea. Cand baiatul ii povesti amanuntit ca mama sa
este foarte bolnava si ca de cateva zile sta numai la pat, fetita se
intrista. Pentru o clipa ii aparu in minte mama ei zacand in pat.
Atmosfera trista ce si-o imagina o facura sa scoata un tipat
necontrolat. Baiatul se sperie si se interesa de motivul strigatului ei.
„Nu am patit nimic”, spuse fata oftand. „Asa mi-a venit mie sa tip”.
În curand familia se pregatea sa se aseze la masa si baiatul a fost poftit sa cineze impreuna cu ei.
Fetita insa nu avea liniste. Nu putea manca si se foia nelinistita pe scaun. Dupa un timp spuse tatalui ei:
„Tata, ce va face mama lui cand va afla ca n-a reusit sa gaseasca medicul?”
„Tatal inalta din umeri”.
La un moment dat fetita sari de pe scaun si spuse fericita: „stiu ce trebuie sa faci tati!”
Tatal o privi intrebator.
„stii
ce a facut samariteanul cu omul acela bolnav? L-a pus pe magarul lui si
l-a dus la … nu stiu cum ii zice la … acolo unde l-a dus. Dar l-a dus
undeva unde ii era bine”.
„Da”, fu de acord tatal, banuind parca ce vrea sa spuna fetita.
Dar
ea nu-l lasa sa mai spuna nimic, ci continua sa-si spuna gandurile ei.
„Tati, tu trebuie sa-l iei pe el…” si in acel moment isi aminti ca nici
nu l-a intrebat cum il cheama. Se opri si-l intreba: „Cum te cheama?”
„Ionut”, spuse baiatul surprins, si curios totodata de cele ce urma sa auda de la aceasta fetita neastamparata.
„Da,
trebuie sa-l iei pe Ionut, sa-l pui in trasura noastra si sa te duci cu
el repede in satul vecin maine, pentru ca doctorul este acolo. Sa-l iei
pe doctor si sa-l duci la mama lui. Dar repede, sa nu moara!”
Toti
patru ramasera uimiti. Se priveau unii pe altii fara sa spuna un
cuvant. Baietelul era asa de emotionat incat nu-si putea privi gazdele.
Ce
se va intampla? Va asculta tatal pe aceasta fetita indrazneata? Ce-i cu
samariteanul si unde l-o fi dus el pe omul acela bolnav? Oare putea fi
dusa acolo si mama lui?
La
un moment dat tatal le spuse copiilor ca este timpul sa mearga la
culcare. Înainte de aceasta ei s-au rugat impreuna. Cand tatal fetitei a
amintit in rugaciune ca Dumnezeu sa aiba mila de mama baiatului si sa
le arate ce au de facut pentru ea, Ionut se simti usurat. În patul
care-i fusese oferit pentru odihna, baiatul se gandea: „Doamne, eu nu
ti-am cerut decat un loc pentru odihna, si tu te-ai ingrijit de toate!
Cum sa-ti multumesc?”
El
n-a putut dormi in noaptea aceea. Bucuria de a rezolva problema mamei
era umbrita uneori de ganduri negre, referitor la starea de sanatate a
ei.
Astfel, cand razele de lumina au inundat camera copilul nu-si putea stapani emotia si curiozitatea:
„Ce urma sa se intample? Va vrea tatal fetei sa mearga cu el la medic?”
Dupa
cateva momente, care baiatului i se parura foarte lungi, se auzi batand
in usa. Cand copilul raspunse, usa se deschise si tatal – gazda aparu
in prag. Era imbracat ca pentru o calatorie lunga. „Haide, spuse el
baiatului. Vom manca pe drum, ca sa nu intarziem. Avem drum lung de
facut.”
Copilului nu-i trebuia nici mancare, nici altceva. Era bucuros sa stie ca n-a pierdut vremea degeaba.
Ei
gasira medicul tocmai cand intra in dispensarul unde avea sa vada
pacientii satului vecin. O noua unda de tristete se aseza pe chipul
copilului. „Daca acesta nu va vrea sa mearga! El are aici atatia oameni
bolnavi…”
Dar in momentele urmatoare el spuse, ca pentru sine: „Doamne, Tu care m-ai ajutat pana acum, ma vei ajuta in continuare”.
Medicul
il saluta pe tatal fetei, ca pe un bun prieten. Cand auzi istoria
baiatului el se incrunta putin, privi in sala de asteptare, unde erau
cateva persoane, apoi spuse: Asteapta!
El merse la pacienti si se interesa daca erau cazuri grave. Apoi ii asigura ca-i va vedea pana seara pe toti.
În
drum spre casa medicul discuta mult cu baiatul si-l lauda pentru
curajul sau de a rezolva o problema atat de importanta. Baiatul nu spuse
un cuvant. El nu se simtea demn de vreo lauda. „Daca n-ar fi fost
domnul …, ingana el incet, aratand spre barbatul care-si conducea
trasura cu prudenta. Apoi… fetita dumnealui … si …”
„si
cine te-a mai ajutat”, se interesa medicul. „Dumnezeu”, spuse baiatul.
„El a facut asa ca sa fiu primit bine in casa acestor oameni, apoi i-a
rugat sa ma ajute sa va gasesc”.
Medicul
il privi cu bunatate. si el se incredea in Dumnezeu si era incredintat
ca El conduce toate lucrurile pentru binele celor ce se tem de El.
Ajunsi
acasa la baiat medicul constata ca mama suferea de o boala care putea
fi fatala. Baiatul il informase insa suficient despre simptomele mamei,
astfel ca isi luase la el tot ce-i trebuia pentru a-i acorda bolnavei
primul ajutor.
Dupa ce medicul pleca, asigurand-o ca totul va fi bine, mama era curioasa sa afle de la baiat peripetiile prin care a trecut.
„O, mama”, incepu baiatul. „Poate te gandesti ca a fost simplu: am mers la medic, l-am luat si gata. Dar n-a fost chiar asa”.
„Dar cum?”, se interesa mama.
„Totul a pornit de la un om ospitalier care avea o fetita curajoasa si binevoitoare”.
Apoi baiatul povesti cu lux de amanunte toate cele petrecute.
În
cele din urma mama impreuna cu baiatul ei, au multumit lui Dumnezeu
pentru ceea ce le-a oferit. Baiatul a mai facut intr-o zi un drum in
satul acela departat, pentru a cere mai multe lamuriri despre modul in
care acea familie slujeste lui Dumnezeu. Cu ocazia primei vizite baiatul
vazuse si auzise multe lucruri, pe care nu le stiuse inainte.
Acum el si mama sa dorea sa afle mai multe amanunte despre modul in care oamenii se pot apropia de Dumnezeu.
sursa povestire: Eben Ezer
